Apără Constituția și statul de drept – Semnează raportul privind lovitura de stat

Raportul privind LOVITURA DE STAT DIN ROMÂNIA 24 noiembrie 2024 – 18 mai 2025 a fost făcut public în data de 3 octombrie la Palatul Parlamentului. El reprezintă un demers necesar pentru ca opinia publică să înțeleagă în profunzime cum s-a ajuns la această situație și care sunt implicațiile pe termen lung pentru sistemul democratic românesc.

Raportul Loviturii de Stat este public – Fii parte din schimbare, semnează acum!

Puteți consulta raportul aici pentru a vedea care au fost evenimentele care au dus la anularea unui proces electoral aflat în desfășurare, într-o manieră care nu respectă normele constituționale și principiile fundamentale ale statului de drept democratic.

Mai departe este nevoie cetățenii români să semneze raportul, asumându-și deopotrivă concluziile acestuia și începuturile demersurilor pentru revenirea la democrație.


Democrația se apără prin cunoaștere și prin solidaritate între cei care cred în valorile ei fundamentale.

Semnează pentru apărarea democrației în România


Câte persoane au semnat:

43635

Ultimele 30 de persoane care s-au alăturat demersului:

I. Alexandru Razvan
Roman Valentin
Iacob Felix
Ana Lazar
Florea Rodica
Dima Virgil
Pohata Cristiana
I. Costache
N. Grasu
E. Kalay
F. Pal
Stejar Elisabeta
Stoicescu Marian
Matei Niculae
Radu Remus
Dan Ionut Raileanu
Burghel Ioana Alexandra
Ciobanu Ion
Dan Petrisor
Stan Daniel
Obrocea Tudorita
Mocuta-Leia Mirela
Tudor Florian
P. Vasile
Gheorghe Lucian-Robert
Gheorghe Diana-Elena
S. BRATU
Capusniec Alex - Adrian
Badita Cristina-Madalina
Badita Florinel-Adrian