Domnul Adrian-George Axinia:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se numeşte “Apelul AUR către toţi unioniştii autentici, de a merge împreună la alegerile parlamentare din Republica Moldova”.

Vreau să aduc astăzi în atenţia Parlamentului României o temă care se află printre priorităţile partidului pe care îl reprezint, şi anume alegerile parlamentare din Republica Moldova. În premieră, un partid care a fost validat în România, este vorba de Alianţa pentru Unirea Românilor, candidează cu acelaşi nume şi sub aceeaşi siglă la alegerile parlamentare de pe malul estic al Prutului.

Unii dintre dumneavoastră ar putea spune că este o temă care nu are de-a face cu ţara noastră, că e o problemă internă a unui stat vecin. Nimic mai fals, şi o să demontez această abordare cu două argumente de necontestat – peste un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova au în prezent şi cetăţenie română, iar procentul celor care îşi doresc unirea cu România este de 40%.

Obiectivul AUR, în Republica Moldova, este acela de a oferi o platformă comună forţelor unioniste pentru ca acest curent, cu largă susţinere populară, să fie reprezentat în viitorul Parlament al Republicii Moldova. Aşa cum în România, până la apariţia AUR, forţele care militau pentru păstrarea şi valorificarea patrimoniului naţional erau dezbinate şi se luptau între ele, şi în Republica Moldova unioniştii sunt fragmentaţi şi concurează între ei.

AUR este, în Republica Moldova, un proiect unificator, şi am făcut deja paşi importanţi în această direcţie. Uniunea Salvaţi Basarabia, Partidul Popular Românesc şi, mai recent, Partidul Liberal s-au alăturat AUR. Vom merge împreună la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

Pe această cale lansez un apel către toţi unioniştii autentici şi valoroşi, să vină alături de noi. Am convingerea că dezideratul unirii Basarabiei cu România este cu mult mai puternic decât orgoliile care îi separă pe unionişti.

Avem o şansă istorică, ce poate să apară o dată la câteva generaţii, aceea de a da un partid unionist asumat, care să performeze atât în Parlamentul de la Bucureşti, cât şi în cel de la Chişinău.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Deputat AUR, Adrian-George Axinia, judeţul Prahova.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

15.000 de români s-au înscris în numai 24 de ore în AUR, singura forță patrotică, creștină și conservatoare din Parlamentul României, în urma apelului lansat luni de copreședinții formațiunii George Simion și Claudiu Târziu. AUR îi îndeamnă pe toți românii care nu sunt reprezentați politic să […]
28 iunie 1940, vineri Într-o zi de vineri a fost răstignit Hristos, pe nedrept, El, cel fără de greșeală. Într-o zi de vineri a fost cedată Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, aproximativ 18% din suprafața României de atunci, teritorii locuite de 4 milioane de […]
Duminică, 30 mai, ora 18:00, Alianța pentru Unirea Românilor a organizat un protest la ambasada Serbiei din București ca urmare a abuzului săvârșit de grănicerii sârbi care au împiedicat participarea deputatului AUR Ringo Dămureanu la manifestările organizate de comunitatea românească din regiunea Timoc cu ocazia Zilei […]
În seara zilei de 29 mai 2021 domnului Ringo Dămureanu, deputat AUR și membru al Grupului de Prietenie România-Serbia din Camera Deputaților, i s-a interzis accesul în Republica Sârbă în timp ce se îndrepta spre Valea Moraviei pentru a sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni alături de comunitatea istorică românească din […]
Decizia de a impune restricții de circulație obligatorii și, mai ales carantina totală pentru persoanele în vârstă de peste 65, asumată public de Președintele Iohannis este disproporționată, inumană și în dezinteresul României. Izolarea la domiciliu a tuturor persoanelor de peste 65 ani, în lipsa unui sistem […]
În plină eră digitală, când informația este mai accesibilă ca oricând în istorie, rațiunea, logica și luciditatea ar trebui să primeze. Problema e că, deși educația se vrea a fi la apogeu, unii dintre noi nu sunt capabili să gândească logic și să acționeze rațional. România are […]